Nimic. O tara mai buna ca asta nu stiu daca puteam sa avem. Se intinde pe o suprafata mare, avem fluviu, avem delta, avem mare, avem munti, avem plaja, avem locuri speciale, avem o clima deosebit de placuta. Tara nu are absolut NIMIC rau din punct de vedere natural. O zic pentru ca am calatorit mult prin alte locuri, si pot compara.
Avem posibilitatea de a promova un brand de tara pe care il cunoaste toata lumea, si a ne juca cu aceste valori care au fost create in timp, pe care le-am primit mostenire: Dracula, vampirii. Nu avem nevoie de nimic mai mult, pentru ca unele tari sunt cunoscute pentru lucruri infime (ciocolata sau ceasurile, bancile sau turnurile). Cele mai bune filme cu vampiri trebuiau sa porneasca de aici! Trebuia sa avem castele ale groazei pline de turisti, parcuri de distractii si mancaruri speciale, traditii pe care am fi putut sa le reinventam sau sa le pastram.
Sunt unii care se bat cu oceanele, care au construit baraje uriase pentru a nu fi inundati. Sunt altii care au legat tara de continent prin canale pe sub ocean. Sunt unii care si-au inconjurat tara de ziduri, pentru a nu fi atacati de dusmani. Si noi ne plangem?!
Suntem peste 20 de milioane de suflete. De la noi toti doresc multe! Sa o luam de la zero.